Păi, în primul rând pentru că în intervalul de vârstă 2-6 ani copiii devin conștienți de existența lor ca individ în colectivitatea mare, cea din afara casei familiei. Apare identificarea cu sinele, propria persoanǎ, Eu-l. Până la 2 ani sunt bebeluși, sunt natural dependenți de mamǎ, de un adult din familia de bază sau cea extinsă, de o bonă sau de un educator puericultor de la creșă.
Ce se întâmplă imediat dupa vârsta de 2 ani? O mulțime de lucruri pe care avem disponibilitatea sǎ le facem împreunǎ cu pǎrinții: cei care vin cu pampers sunt susținuți și învățați să renunțe la el; cei care vin cu suzeta, sunt învățați cu blândețe să renunțe la ea; cei care vin cu biberon, învață să mănânce cu lingura și cu furculița, inclusiv cei care mănâncă cu mâna învață acest lucru. Cei care nu mănâncă broccoli acasă, îl mănâncă la Grădiniță pentru că celui mai bun prieten al lui îi place și… vrea să îi rămână cel mai bun prieten. Cei care sunt singuri la părinți învață să împartă, uneori foarte târziu ce-i drept, dar reușesc cel puțin să facă schimb cu o jucărie. Cei care sunt foarte timizi sunt susținuți să își facă prieteni. Cei care sunt triști învață să râdă de la cei care sunt toată ziua cu zâmbetul pe buze. Cei care nu se desprind de părinți dimineața, învață că întotdeauna părinții vin după ei. E puterea colectivității, un context pe care în familie nu îl avem, indiferent cât de numeroasă este familia.
Grădinița este prima mare colectivitate premergătoare următoarei colectivități, școala. Ea este definitorie pentru fiecare următoare etapă de acest gen, din viața copilului.
