Grădiniță acreditată privată în Bacău

Procesul educațional din grădinița AMI Kids Education este centrat pe copil, pe nevoile, ritmul și potențialul său individual, creând un mediu educațional echilibrat, în care învățarea se realizează prin joc, explorare și experiențe autentice.

gradinita privata bacau

GrădinițA AMI Kids education

Grădinița AMI Kids Education este o Instituție de Învățământ preuniversitar particular, acreditată prin Ordinul Ministrului Educatiei 3537/25.03.2021. Sistemul de educație preșcolară AMI Kids este organizat pe grupe de vârstă, fiecare copil accesând programul de acomodare la intrarea în Grădinița noastră, indiferent de vârstă.

Grupe de vârstă

Intervalul de vârstă 2-3 ani face parte din etapa de dezvoltare cuprinsă în intervalul 1,6-3 ani și marchează o perioadă de mari salturi în dezvoltare care se diferențiază major, în toate domeniile dezvoltării, de perioada anterioară și de cea care îi urmează. Este o perioadă foarte importantă în special din punct de vedere al cuceririi independenței „dependente” de adult.

Intervalul 3-4 ani face parte din etapa de dezvoltare cuprinsă în intervalul 3-5 ani, care se concentrează pe perioada preșcolarității mijlocii care îmbracă un anumit specific din perspectiva socializării, a interacțiunii sociale cu cei de vârstă apropiată și cu adulții, a achizițiilor din planul limbajului, a proceselor psihice, a jocului. De exemplu: se împrietenește și menține prietenia cu cel puțin un copil.

Intervalul 4-5 ani face parte din etapa de dezvoltare cuprinsă în intervalul 3-5 ani, care se concentrează pe perioada preșcolarității mijlocii care îmbracă un anumit specific din perspectiva socializării, a interacțiunii sociale cu cei de vârstă apropiată și cu adulții, a achizițiilor din planul limbajului, a proceselor psihice, a jocului. De exemplu: răspunde la întrebări folosind limbajul verbal, referindu-se atât la contextul prezent cât și la alte contexte create; face diferența între cuvintele reale și cele inventate.

Intervalul 5-6 ani face parte din etapa de dezvoltare cuprinsă în intervalul 5-7 ani, care este cel destinat pregătirii copilului pentru intrarea în școală, perioadă în care copilul dispune de o mare capacitate de a opera cu obiectele, cuvintele, mediul și interacțiunile cu ceilalti. Disponibilitatea lui cognitivă, fizică și socio-emoțională este diferită de perioadele anterioare din perspectiva modului în care copilul se raportează la realitatea înconjurătoare, prin modul în care prelucrează mesajele primite și le integrează în structuri psihice.

Limba engleză

Cluburi / Sport

Excursii de zi

Program de Vară

Spațiu foarte bine dotat interior/exterior

Grădiniță acreditată

Cadre didactice calificate

Spațiu autorizat ISU, DSP, DSV

Loc de joacă

Bucătărie proprie

Echipa AMI Kids

Misiunea noastră este să participăm activ și conștient la actul de a crea împreună un viitor în care stima de sine a fiecărui participant implicat în proces să rămână un reper autentic.

Educatoarele au pregătire specifică și în conformitate cu cerințele curriculum-ului românesc.
Echipa AMI Kids învață și se dezvoltă împreună. În fiecare lună comunitatea didactică se întâlnește și discută pe teme ca de exemplu: analiza de curriculum, planificare colaborativă, schimb de bune practici, strategii de predare adaptate la nevoile preșcolarilor, modalități de susținere reciprocă.

Testimoniale

Colaborarea noastră a fost de la bun început deschisă și îndreptată către bunăstarea copilului. Cel mai valoros lucru din colaborarea cu dumneavoastră, este iubirea și amintirile minunate care merg mai departe în mintea și sufletul copilului meu. Inițial am primit o recomandare, dar ceea ce m-a convins sa colaborez cu dumneavoastră, a fost discuția avută înainte de înscriere, cu doamna Daniela Murgu.
Irina El Azzioui
Ușoară și sigură, acestea sunt cuvintele care definesc colaborarea cu Ami Kids. Mi-a fost ușor să comunic, mi-a fost ușor să integrez copii în colectivitate și mi-a fost ușor ca mamă sa depășesc toate provocările apărute în primii ani . Sigură, pentru că am avut mereu sentimentul că la Ami Kids copii mei beneficiază de tot suportul personalului.
Cristina Alexandra Panici
Interacțiunea cu cei din Grădiniță mi-a permis să mă relaxez vis a vis de copil, nu numai în ceea ce privește timpul petrecut în Grădiniță ci și în creșterea lui propriu zisă. Am simțit că am suport și sprijin și, că din momentul în care copilul rămâne în Grădiniță tot personalul va face tot posibilul ca la al meu copil să-i fie bine. Am apreciat foarte mult atunci când și celelalte miss de la alte grupe se implicau în situatii legate de copil, situatii care nu le priveau direct. Mi-a placut că uneori s-a simțit un soi de familiaritate. Mi s-au părut foarte constructive ședintele de feedback privat.
Anca Munteanu
Colaborarea a fost una benefică atât pentru copil cât și pentru mine ca părinte. Am simțit implicarea colectivului Ami Kids până în cel mai mic detaliu. Abordarea a fost un profesionista și scopul suprem a fost întotdeauna binele copilului.
Ursu Roxana
Armonioasă, deschisă. Evoluția copiilor, experiențele lor și relația frumoasă cu personalul Grădiniței. Profesionalismul, activitățile prin care vă diferențiați de alte Gradinițe, serviciile culinare. De-a lungul timpului ați îmbunătățit calitatea serviciilor și ați venit cu ceva nou, ceea ce pe mine mă mulțumește și sunt recunoscătoare pentru asta!
Diana Mihaela Lungu Pușcașu
O colaborare bazată pe respect. Am rămas cu ideea că am facut o alegere potrivită în ceea ce privește startul educațional al copilului meu. Deschiderea spre comunicare. Alinierea tuturor cadrelor didactice la principiile Grădiniței.
Mama

Acreditări și parteneri

Înscriere la GrĂdiniȚa AMI KIds EDUCATION

Solicită prima întâlnire

Scroll to Top